here is my mind

train ride

mother earth

ice

old-new

una calda una rece ...

adica pe dracu ca e cald pe peste tot ... mare, munte sau mai presus de toate bucuresti infect si de cacat. Azi nici o adiere, iesi ca omu afara sa mai arzi un trabuc ... si parca esti la a nu stiu cata runda de box ... (genunchi joaca singuri, imaginea devine incetoshata, ochii parca nu mai vor sa stea deschisi, gatu' e uscat ... si din nefericire nimeni n-arunca prosopul) ...

Peste wuikend fost in vama ... fost frumos ... dar nu-i cea mai frumoasa amintere a locului. E doar asa un gand ca daca ma duc acolo am garantia ca las totul in urma. Dar la naiba ete floshk - nici pe departe.

Cum frate sa dai de forneti in vama?
Cum sa stai 3 zile in vama si sa nu-ti miroasa macar un pic a iarba verde de acasa?
Cum sa vezi ca generatia bamboo a invadat pana si vama veche. Cred/sper ca macar 2 veri sa mai scape pana ce totul pe acolo devine un bamboo.

Ehh. Oricum pana peste 2-3 veri sa spunem si de bine ...
- berea eftina si buna nu s-a terminat
- fetele bune mai exista inca. naturale si gingase, goale si pudice in acelasi timp, cu zambetu' si ochiu', pline de mister.
- plaja plaja
- masa masa - la fel de bun - dar din ce in ce mai aglomerat de la an la an


Inchid cu neshte poze:

Fuse fuse si se duse ... superb din toate punctele de vedere...

Euro 2008 - statutul de roman - case study

Euro 2008 a luat final pentur noi romanii.
Am demonstrat ca putem sa strangem randurile in asa fel incat sa putem spune ca nu ne-am facut de ras. Nationalei noastre de fotbal nu pot decat sa-i multumesc pentru ca ne-a facut sa speram pana in ultimul meci din grupa.
Am sperat cu totii, ne-am gandit, ne-am facut calcule, am stat trezi pana la ore tarzii din noapte si toata astea sunt pentru ca baietii nostri s-au luptat si au dat masura valorii lor.
Dupa meciul slab cu olanda e normal sa incercam sa cautam explicatii si cred ca sunt atat de multe ...
Prima si cea mai serioasa ar fii ca suntem romani. Suntem romani si exuberanta, tupeul de ataca si de a muri pe campul de lupta advers nu ne-au fost niciodata prieteni. Asa trebuia sa fim cu olanda, sa murim in jumatatea olandeza sa testam reflexele portarului advers din toate pozitiile posibile. Dar noi nu, nu stim decat sa traim decat in terenul nostru sa ne aparam in fotbal asa cum am facut-o si ca natiune in toata istoria noastra.
Pentru orice jucator prezent pe teren aceasta atitudine reprezinta esenta existentiala.
E clar ca dupa razboi multi viteji se arata. Oare ne-ar fi stricat un alt atacant in loc in locul lui Sapunaru de exemplu. Oare un bratu si-ar fi gasit locul in lot, si l-am fi vazut bagand material in meciul cu olanda?
Oare dica n-ar fii trebuit sa joace mai mult?

Ce-ar fi facut o alta echipa in locul Romaniei? Poate e pura visare dar ar fi facut asa: ar fi batut franta care a aratat ca o epava pur si simplu si ar fi castigat si cu italia neratand acel penalty. Dar suntem romani si ne multumim cu daruirea cu ideea de a face un joc organizat ....

E reprezentativ pentru echipa asta ca cel mai bun jucator roman dupa statistici e Lobont, un portar ....

E nevoie de o alta atitudine. Iar daca steaua a reusit sa scoata capul in europa cu un antrenor strain poate acest lucru e necesar si la nivelul nationalei.

hai romania, poate mergem si mondial si lectiile invatate le euro-ul asta ne vor fi de folos!

to be ...

vom pune aici un set de atitudini din care sa alegem la nevoie:

- sa fi exuberant cand afara ploua si tu te trezesti razand.
- sa fii carcotas cand lumea in jurul tau rade mai tare decat tine.
- sa fii impaciuitor cand sa ai dreptate nu e cel mai important.
- sa fii relaxat cand lumea te intinde si te intzeapa.
- sa fii cu ochii deschisi la uratenie si cu ei inchisi la frumusete ... efectele pot fii alarmante
....
(to be added...)

my new, old and the same all in one

E doua noaptea si am bagat un film despre care iar tre sa spun prostii.
Filmu' se intituleaza "How to rob a bank" si e din 2007.
Despre ce e filmu asta? Pai ... e despre momente ... despre momente din viata.
Momente care au aceasi consistenta spatio-temporala, dar schimba totul.
Suntem in stare sa percepem ... facem ca toti ceilalti ... punem identitatea noastra in fata ... sau ne temem si stam cuminti in banca noastra ... uitandu-ne cum sistemul ne mananca incet si sigur ...
I'm stoping now .... e deja suficient ...
Filmu e o fictiune ... o comedie situationala ... viata noastra insa nu e. DEAM'IT!!!

PS: prin vorbitul la persoana intai plural incerc sa nu ma izolez vorbind numai de mine. Wink!!! Wink!!!

sometimes we do ... this

I don't mind if you go
I don't mind if you take it slow
I don't mind if you say yes or no
I don't mind at all

I don't care if you live or die
Couldn't care less if you laugh or cry
I don't mind if you crash or fly
I don't mind at all

I don't mind if you come or go
I don't mind if you say no
Couldn't care less baby let it flow
'Cause I don't care at all

Na na na, etc.

I don't care if you sink or swim
Lock me out or let me in
Where I'm going or where I've been
I don't mind at all

I don't mind if the government falls
Implements more futile laws
I don't care if the nation stalls
And I don't care at all

I don't care if they tear down trees
I don't feel the hotter breeze
Sink in dust in dying seas
And I don't care at all

Na na na etc.

I don't mind if culture crumbles
I don't mind if religion stumbles
I can't hear the speakers mumble
And I don't mind at all

I don't care if the Third World fries
It's hotter there I'm not surprised
Baby I can watch whole nations die
And I don't care at all

I don't mind I don't mind I don't mind I don't mind
I don't mind I don't mind
I don't mind at all

Na na na etc.

I don't mind about people's fears
Authority no longer hears
Send a social engineer
And I don't mind at all

Bob Geldof - The great song of indifference

places & faces

I wanna say a few things about places and faces. We definitely are very small in the face of god and every atrocity out there, but as we go out there we make our mark on everything we touch and everyone we talk to... It's not always that way...Maybe sometimes we imagine it. Maybe sometimes we just give ourselves to much importance.There's nothing wrong in this because so many times we need for ourselves to be important, we need for ourselves to be needed, we need for ourselves to be cared for.
When actually this happens, i happen to remember the place, and afterwards attach a face to that place, well other than mine because i'm not that narcissist. So as time passes away that bench in the park or that bar or that club remains in memory with the face you once attached. There's no importance how the experience at that time was. Funny things happen when i see or go there another time ... that memory is still pursuing me, makes me still wonder about the face.
To the faces that bring this reaction in me - thank you.
To the faces that feel the same way - really good - we're only human.
To the faces that just passed through - sorry! Maybe some other time.

there are different stages of bordeness

It’s everything about surviving?
Pass trough life with the least amount of scars, the least amount of scratches?
I’ll never learn this one, I guess.
I’m saying to myself that I’ll ask for less, but in fact I never do so, I’m always asking more and more and more until I go extinct like any other individual in my species.
Bla bla … stupid things from a bored kid.
Never believe me … and you’ll be safe. I asking something simple for tomorrow: to be sunny.

One

There are some songs that are teasing our hole soul. One - U2's One. Tha' shit how some friends might say. This is not only a great song, but has a glorious video too - the one with the buffaloes. Even if from commercial point of view they choose to air more the video with Mary J. Blige. I still like very much the one with the buffaloes, it screams uniqueness, strength, wild beauty and maybe some solitude.

The bucket list

Un film, o lectie fictiva de viata. Doi oameni marcanti ai ultimilor 30-40 de ani de cinematografie se intalnesc pentru a mai da o ultima lectie de viata. Un Jack Nicholson care ne-a incantat intotdeauna cu ironie si sarcasm cat cuprinde si un Morgan Freeman, un narator si un sustinator al umanismului si al responsabilitatii civile cum rar s-a mai vazut.

Parerea mea despre film? Un film foarte bun care spune ca omul reprezinta resursa existentiala a microsistemului din care traim. Cum traim, ce aratam, depinde numai de noi. Iar daca odata si odata se intampla sa ne intrebam daca stim ce e fericirea si daca cumva am impartasit si altuia acest secret, atunci as vrea, in numele tuturor, sa pot arata un zambet si nu o grimasa.
Mai vreau sa scriu ceva aici, filmul asta m-a surprins. De ce pentru ca eu sunt cel care recomanda genul asta de filme, iar de data asta nu a fost asa. O persoana mi-a recomandat filmul asta, nu-s perfect, asa cum nimeni nu e, dar tin sa-i multumesc. Si tin sa-i recomand sa nu decida foarte repede la o idee a filmului, ca o sa se piarda din farmec si din continut.

destin

Nu vreau sa mai aud pe nimeni spunand ca nu are noroc in viata. Nu stiu pe nimeni care la un moment in timp a putut sa spuna ca va avea noroc inainte ca lucrurile sa devina adevarate. Una din ciudateniile vietii e ca nu ne dam seama niciodata la timp, cat de norocosi suntem defapt. Luam o gramada de decizii care nu ne convin pentru ca peste ceva timp sa recunoastem ca a fost o decizie corecta, ca orice alta decizie ar fi fost gresita.

Asa fac toti oamenii, nu numai cei care nu se cunosc pe ei insisi. Multi insa se cunosc dar le place prea putin ce vad. Asa ca se tot uita in urma si incearca sa-si acopere lucrurile neplacute. Prea putini cunosc insa care este natura lucrurilor ascunse. Natura lucrurilor ascunse este de a iesi la iveala. De ce? A incerca sa dai un raspuns aici e asemanator cu a incerca sa dai un raspuns la intrebari de genul de ce e noapte dupa zii (si as vrea sa nu ma leg deloc de latura stiintifica a lucrurilor), de ce este o chimie intre barbat si femei sau poate chiar, si mai simplu, de ce ne place lumina iar intunericul ne infricoseaza.

Are rost sa ma intreb daca exista destin? Nu stiu. Hai de dragul ideii pe care vreau sa o scriu aici ca exista destin. Cred cu toata convingerea ca destinul n-are niciodata rea vointa. Daca pentru fiecare exista o destinatie, un punct final, sau macar niste borne kilometrice pe langa care trebuie sa trecem in drumul nostru, eu zic ca toate sunt in folosul nostru, al fiecaruia. Ma bucur sa recunosc ca de prea multe ori n-am inteles de ce? Stiu ca comit o greseala cu intrebarea asta, dar vine foarte firesc: de ce mi-e bine?, de ce mi-e rau?, de ce mie? Raspunsul vine mult mai tarziu, de destule ori nepotrivit, de cele mai multe ori neasteptat si de fiecare data socant. De ce nu ne ies totusi atatea lucruri in viata cum ni le-am fi dorit noi daca tot timpul destinul a fost de partea noastra. Ei bine pentru ca suntem niste oameni caposi si cu cat crestem cu atat devenim mai caposi, mai aroganti, mai duri si mai lipsiti de scrupule. Ce-as vrea eu sa se intample e ca aceste lucruri neplacute sa devina cat mai constiente in mintile noastre. O revizuire cat de mica e oricand bine venita.

experimentatorul de vieti

E un moment in viata fiecaruia, un moment care aduce fericire si tristete in aceeasi masura. Unii spun ca vine odata cu experienta altii spun ca vine din societate pur si simplu. Eu unul spun ca vin din interiorul fiecaruia. Cum se declanseaza? Cum se simte? Cum se depaseste? E cam ca viata, nedeterminat.
Despre ce dracu vorbesc? Vorbesc despre momentul cand sufletul se desprinde de corp, se ridica deasupra ta, si se uita la tine, se uita cat de singur esti. Singur ca toti ceilalti. E oare doar sentimentul de inadaptare? nu cred. Ar fii prea simplu sa produca asa un efect dur si sa fie redus intr-un singur cuvant - "inadaptare". Tot ce stiu e ca n-a fost tot timpul asa. Starea asta e un rezultat. Un rezultat ce vine din jurul nostru. Cauza!!! ... mhhh... ei bine cauza poate fi contradictorie. Poate fii deopotriva neputinta mea de a accepta si a merge mai departe; si neputinta lor de a ma pune in fata neputintelor lor. Fiecare dintre noi experimenteaza chestia asta ... n-avem timp de altii ca ne ocupam prea mult de noi. Iar cand grija de sine da rateu si rezultatul nu e cel dorit ne aruncam esecurile pe spinarea altora ... in speranta ca vom fii ajutati. Fiecare om are acest ciclu de experiente. Nu numai ca-l recunosc in mine, il vad si in altii dar la fel nu pot face nimic. E trist, o tristete surda, calma, lina, rece. Cu toate astea cred in fericire. Cred in fericire pentru ca am vazut-o candva, pentru ca mi-o doresc, pentru ca fara posibilitatea ei n-as mai putea sa fac nici macar un pas.
Ne invartim in cercuri. Suntem imbracati si protejati la inceput. Dar pe urma devenim cutezatori si aruncam de pe noi pentru a prinde viteza.Ce gest nesabuit. Fragilitatea e o carecteristica ce tine de fiecare fiinta vie. Pe urma ne caim si unii alearga dupa speranta revansei altii se conformeaza cu declararea neputintei. Curajul e o notiune pe cale de disparitie? Nu vreau sa cred treaba asta. N-o s-o cred atata timp cat ma pot lupta pentru fiecare farama de existenta curata. Nu va pierdeti increderea valoreaza prea mult. Raceala si frigul pandesc si nimeni nu va fii iertat.

din prostiile omului siguratic

Am auzit azi cateva “expresii” care au lasat un fel de urma pe zona de cortex numita constiinta. Cica asa e cand te simti cu musca pe caciula. Una din ele zice ca celor care nu sunt puternici (nu neaparat fizic ca nu vorbim de politisti - e un banc pe tema asta) nu le ramane decat sa aiba rabdare. Mi s-a spus de destule ori ca as fii foarte rabdator.

Uneori cred si nici nu-mi dau seama; tine poate de toate cele care s-au intamplat pana acum in urma mea si realizarea ca atunci cand lucrurile incep sa se duca de rapa, tot acolo se duc oricat ai sta paznic langa ele. Asa ca putina nepasare e chiar buna duce la mai putine riduri si la mai putine palpitatii … nenorocirea ca genul asta de rabdare nu tine tot timpul.

Alteori e vorba de o rabdare fortata, afisata, prefacuta. O rabdare care seamana a rabdare dar care te mananca pe dinauntru, te face sa te urci pe pereti de nerabdare. Pana la urma cred ca e vorba de rabdarea asta in expresia de mai sus. Asta-i rabdarea care nu o sa te faca niciodata puternic.

O alta astfel de expresie care in ultima vreme mi-e destul de draga, sa zicem, este:

“cand simti ca nu traiesti din plin parca mori cu fiecare secunda”. As zice ca mi se potriveste cam ca o manusa. Si de ce e atat de palpabila senzatia asta? Pentru ca se intampla uneori sa fii trait atat de mult ieri incat azi e pe de-o parte obositor pe de alta parte atat de plictisitor incat te enerveaza. Ce sa zic, chiar fac parte dintr-un neam de finite care nu sunt niciodata multumite pe termen mediu si lung. Nici o un moment nu tine prin definitie … si e agasant. In fine hai sa nu deviez. Vedem ce ne mai rezerva si ziua de maine.