Am auzit azi cateva “expresii” care au lasat un fel de urma pe zona de cortex numita constiinta. Cica asa e cand te simti cu musca pe caciula. Una din ele zice ca celor care nu sunt puternici (nu neaparat fizic ca nu vorbim de politisti - e un banc pe tema asta) nu le ramane decat sa aiba rabdare. Mi s-a spus de destule ori ca as fii foarte rabdator.
Uneori cred si nici nu-mi dau seama; tine poate de toate cele care s-au intamplat pana acum in urma mea si realizarea ca atunci cand lucrurile incep sa se duca de rapa, tot acolo se duc oricat ai sta paznic langa ele. Asa ca putina nepasare e chiar buna duce la mai putine riduri si la mai putine palpitatii … nenorocirea ca genul asta de rabdare nu tine tot timpul.
Alteori e vorba de o rabdare fortata, afisata, prefacuta. O rabdare care seamana a rabdare dar care te mananca pe dinauntru, te face sa te urci pe pereti de nerabdare. Pana la urma cred ca e vorba de rabdarea asta in expresia de mai sus. Asta-i rabdarea care nu o sa te faca niciodata puternic.
O alta astfel de expresie care in ultima vreme mi-e destul de draga, sa zicem, este:
“cand simti ca nu traiesti din plin parca mori cu fiecare secunda”. As zice ca mi se potriveste cam ca o manusa. Si de ce e atat de palpabila senzatia asta? Pentru ca se intampla uneori sa fii trait atat de mult ieri incat azi e pe de-o parte obositor pe de alta parte atat de plictisitor incat te enerveaza. Ce sa zic, chiar fac parte dintr-un neam de finite care nu sunt niciodata multumite pe termen mediu si lung. Nici o un moment nu tine prin definitie … si e agasant. In fine hai sa nu deviez. Vedem ce ne mai rezerva si ziua de maine.
